🔔Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Continuăm parteneriatul cu Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației!Datorită colaborării noastre, pe 20 martie, am desfășurat o activitate interdisciplinară în cadrul Proiectului Internațional CIVIS. Această inițiativă ambițioasă reunește unsprezece universități europene și promovează educația, cercetarea și valorile europene, oferind oportunități de colaborare pentru peste 470. 000 de studenți.La filiala din Focșani, am avut plăcerea de a primi studenți și profesori universitari din Italia, Grecia, Spania, Africa de Sud, Belgia și Germania, alături de care am explorat fascinanta lume STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică). Am organizat prezentări interactive cu cei doi roboți ai echipei noastre, am explicat conceptul competiției FIRST Tech Challenge (FTC) și am oferit participanților o demonstrație captivantă a unui meci de robotică. Totodată, am prezentat roboții miro și alți roboți interactivi realizați de echipa noastră.Evenimentul nu doar că a facilitat schimbul de cunoștințe, ci a creat o punte între educație și tehnologie, consolidând astfel pasiunea pentru inovație. Mulțumim pentru această oportunitate Universității București și filialei Focșani!#natieprineducatie #firsttechchallenge2023 #ftcrobotics #ftcchallenge #ftcromaniaNatie Prin Educatie Dana Războiu

Postare

20 Martie 2025

Postare

Postare

Regionala Season #9

Între 17 și 19 ianuarie, echipa noastră a participat la Regionala Est a sezonului 9 – Into the Deep, marcând al doilea an al echipei în Campionatul Național de Robotică First Tech Challenge.

Aceste trei zile au fost pline de momente memorabile și meciuri intense alături de echipe puternice. Am reușit să câștigăm toate cele 6 meciuri de calificare în alianță cu echipele SnakeTech, Helix Robotics Team, MechaByte, Redbots Racing , RiverWolf Boats și AiCitizens.

Calificându-ne de pe locul al doilea în playoff

am fost căpitani de alianță și împreună cu ByteForce am obținut două victorii importante.

În ultima zi a competiției, am avut bucuria de a aduce acasă Premiul Inspire – Locul 1, cel mai râvnit premiu din cadrul FTC.

Ne-am calificat la etapa națională a competiției de pe locul 1, în Regionala de Est.

Suntem mândri nu doar de robotul nostru, ci de modul în care am colaborat, respectând întotdeauna valorile Gracious Professionalism.

Pentru noi, premiul Inspire simbolizează mai mult decât un robot bine construit – este recunoașterea unei echipe unite și dedicate, care a demonstrat adevăratul spirit FTC.

Le mulțumim mentorilor, sponsorilor, părinților și tuturor celor ce ne susțin!

Felicitări tuturor echipelor, ne revedem la etapa națională!!!

Postare

20 Ianuarie 2025

Nationala Season #9

Sezonul 9 - Into The Deep, un alt sezon de neuitat; al doilea în care echipa CyberLIS76 își continuă povestea!Etapa națională s-a încheiat, iar noi revenim acasă cu locul 1 Design Award și o calificare la Europene! În meciurile de calificare, ne-am clasat pe locul 7 din 60 de echipe și am avut ocazia să jucăm în playoff-uri alături de echipa Broboți.Privind în urmă la etapa regională și cea națională, suntem extrem de mândri nu doar de premiile obținute, ci și de impactul pe care l-am avut asupra comunității.Mulțumim Nație prin Educație pentru această experiență extraordinară și, nu în ultimul rând, sponsorilor ( Moșia Panciu, Poșta Panduri, Plati Online, Cofetaria Marco, Robutex Productions, Appforce Labs S.R.L, Pasticceria Clementina Dolce, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Orașului Panciu) și mentorilor noștri, care ne-au fost alături încă din primul sezon.Felicitări tuturor echipelor! La finalul zilei, nu premiile ne definesc, ci adevăratul spirit FIRST.

#natieprineducatie #firsttechchallenge2023 #ftcrobotics #ftcchallenge #ftcromaniaNatie Prin Educatie Dana Războiu

Postare

17 Martie 2025

17 Martie 2025

Video

Create a free website with Framer, the website builder loved by startups, designers and agencies.